EXPONATUL SĂPTĂMÂNII

 

Geta Brătescu - Pasărea Bird III. Timpul Mascaradei

Geta Brătescu (n. 1926) este o personalitate centrală a artei contemporane româneşti. Opera complexă a artistei include desen, colaj, gravură, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, artă video şi performance. Expoziţia „Geta Brătescu – Apariţii” (2017) reprezintă cea de-a doua sa participare la Bienala de la Veneţia, după aceea din anul 1960.

În patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca se află unele dintre cele mai valoroase lucrări ale artistei. Spre exemplu, lucrarea „Pasărea Bird III. Timpul Mascaradei”, care face parte din ciclul „Pasărea Bird” (1989), sintetizează o gamă largă a preocupărilor sale artistice, începând cu sugestiile unei subtile satire sociale şi terminând cu o meditaţia existenţială. Aşa cum o dovedeşte şi lucrarea de faţă, artista creează imagini-sinteză, care nu mai au nevoie să apeleze la naraţiune pentru a-şi transmite mesajul. Reprezentarea stilizată a unei păsări cu penajul extrem de colorat şi cu elemente vestimentar-cromatice inspirate din lumea spectacolului ne vorbesc, în limbajul artei, despre un „timp al mascaradei”.

Nicolae Grigorescu, „Dr. S”

Nicolae Grigorescu (1838-1907) se numără printre fondatorii picturii românești, alături de Theodor Aman, Ion Andreescu și Ștefan Luchian, desăvârșindu-și vocația artistică în timpul bursei de studii la Paris (Școala Națională Superioară de Arte Frumoase, 1861-1863). Grigorescu este prezent în colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca cu o serie de desene, schițe și caricaturi realizate în creion pe hârtie ce provin din Colecția Virgil Cioflec.

Pictorul reprezintă bustul din profil al doctorului S. din câteva semne grafice trasate cu creionul. Se poate observa fizionomia unui bărbat matur de dimensiuni considerabile, cu trăsături puternice (nas pronunțat, buze senzuale, bărbie puternică) subliniate de mustața, barba, părul și genele bogate. Singurele detalii vestimentare sunt jobenul și redingota schițată sumar.

 

Muzeul de Artă, Cluj
Tehnică: creion pe hârtie, 0.126 x 0.090 cm
Nesemnat, nedatat
Proveniență: Colecția Virgil Cioflec

Bibliografie: Alexandra Furnică Rus, Negoiță Lăptoiu, „Grafica lui Nicolae Grigorescu la Muzeul de Artă Cluj”, ed. Întreprinderea Poligrafică Cluj, 1967, pp. 26, 47, cat.nr. 65

Nagy István. „Portretul actorului Fekete Mihály”

Pictorul Nagy István (Misentea/Csíkmindszent, 1873 – Baja, 1937) a provenit dintr-o familie de țărani secui din apropierea orașului Miercurea Ciuc. Urmând studii de desen și pictură la Budapesta, München, Paris (efectuând și o lungă excursie de studiu în Italia), el a devenit un artist marcant al picturii maghiare din primul sfert al secolului XX. Nagy a fost un artist-călător, care era în constantă mișcare, cutreierând și observând mai multe zone din Europa, dar stabilindu-se la începutul anilor 1930 în Baja (Ungaria). Printre temele îndrăgite ale artistului se numără peisajele (zona muntoasă din Secuime, sate și cătune din Pusta Maghiară) și portretele (țărani cu trăsături aspre, oameni cunoscuți), realizate mai cu seamă în tehnicile pastel şi cărbune. A preferat paletele cromatice întunecate și desenul energic, folosind puține culori și redând imaginea prin câteva elemente și forme concise. Opera lui Nagy István poate fi încadrată în linii mari în curentul expresionism. Majoritatea lucrărilor sale se găsesc în colecții publice din România, Ungaria și Serbia, Muzeul de Artă Cluj-Napoca deţinând în colecţiile sale peste zece creaţii admirabile ce-i poartă semnătura.

În anul 1919, Nagy István a petrecut un timp mai îndelungat la Cluj, fiind patronat în primul rând de către avocatul de origine evreiască Náthán Mór, care l-a găzduit în casa sa de pe fosta stradă Bethlen (actuala stradă Baba Novac). Avocatul Náthán a ţinut un salon frecventat de intelectualii maghiari din Cluj ai timpului, dintre care pictorul a ales mai multe modele, efectuând portrete foarte sugestive. De exemplu, în 1919 a realizat portretul legendarului actor maghiar, Szentgyörgyi István (desen în cărbune) şi al pictorului Daday Gerő (lucrat în ulei).

Tot în anul respectiv l-a pictat pe Fekete Mihály (1884–1960), renumitul actor și regizor de teatru, membru al Teatrului Maghiar din Cluj. Portretul în ulei din colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca redă un bust de bărbat așezat într-un fotoliu, cu corpul puţin întors spre stânga şi cu capul aplecat, uitându-se direct, pătrunzător la privitor. În mâinile suprapuse, modelul ține între degete o ţigară de foi. Bustul său impunător ocupă aproape tot spațiul compoziției. Cromatica tabloului este sobră, pictorul folosind mult negru şi nuanțe închise de brun și albastru pentru redarea hainei şi a fundalului, iar părţile vizibile ale fotoliului sunt de culoarea ocru-roşcat. Faţa şi mâinile modelului sunt pictate prin îmbinarea unor nuanțe de ocru, roz și verzui. Artistul a redat sugestiv trăsăturile faciale ale modelului, dar și caracterul său. Acest portret în ulei este interesant și din perspectiva faptului că artistul a lucrat aproape numai în cărbune sau în pastel.  (B. B.)

Nagy István (1873-1937)
„Portretul actorului Fekete Mihály”
ulei pe carton; 69,1 x 49,5 cm; semnat şi datat dreapta jos cu negru: "Nagy István / 1919". În colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca, achiziționat în 1960 de la Felszeghy Mária.

Szervátiusz Jenö, „ Spălătoreasă”

Artistul plastic Szervátiusz Jenö (1903-1983) s-a născut, a trăit şi a creat o perioadă importantă a vieţii la Cluj-Napoca, unde există şi un muzeu dedicat moştenirii sale artistice.

Szervátiusz sculptează cu predilecţie în lemn, piatra şi marmura ispitindu-l  mai rar. Inspirându-se din realitatea imediată, artistul îşi alege modelele printre oamenii de rând pe care îi reprezintă cu căldură şi simpatie. Realismul narativ, sentimental baladesc pe care îl degajă portretele şi compoziţiile, mai ales basoreliefurile sale, atestă o strânsă legătură cu folclorul literar, ale cărui echivalenţe plastice tinde să le descopere şi să le exprime.

În basorelieful Spălătoreasa, artistul reuşeşte surprinderea unei atitudini umane, cu un limbaj plastic de maximă expresivitate. În cadrul acestuia reprezentată o femeie tânără, îmbrăcată în costum tradiţional din zona Călatei, având fustă roşie şi ilicul brodat cu flori. Pe cap poartă o basma roşie, strânsă la spate. Este aplecată, cu picioarele în apă. În mâna stângă ţine o cămaşă aşezată pe un suport de lemn, iar în mâna dreaptă ţine maiul cu care spală hainele. Alte elemente ale naturii, din mediul vegetal (floarea soarelui) şi un peşte întrevăzut de sub luciul apei, redau cadrul pitoresc în care se petrece acţiunea.

Szervátiusz Jenö
Spălătoreasă
basorelief
Material: lemn de paltin 
Anul execuţiei:1956
Dimensiuni: 40,7 x 29,3 x 2,5 cm

 

 

Aurel Ciupe, „Porumbişte la Stana”

Aurel Ciupe (1900-1988) este un artist cu studii de specialitate aprofundate la prestigioase academii de artă din Bucureşti (1919), Paris (1919-1922), Iaşi (1922-1923) şi Roma (1923-1924). Valoarea creaţiei şi a studiilor sale a avut un rol determinant în solicitarea sa ca profesor la Şcoala de arte frumoase din Cluj (1925-1932). În anul 1949 a devenit profesor şi, totodată, primul director al Institutului de arte plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1950-1956). La începutul creaţiei sale,  Aurel Ciupe a asimilat cu precădere sugestiile artei franceze, mărturie fiind demersul său de esenţializare cu puternice înclinaţii înspre geometrizarea formei.

În lucrarea „Porumbişte la Stana”, care se află în patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, se pot observa unele dintre caracteristicile etapei de maturitate din creaţia artistului. În această pictură, Aurel Ciupe oscilează între esenţializarea formei şi savoarea lirică a frumuseţii naturale, ceea ce va deveni una dintre componentele definitorii ale creaţiei sale pe întreaga durată a unei prodigioase activităţi artistice. „Porumbişte la Stana” se remarcă prin vigoarea construcţiei şi preţiozitatea registrului cromatic.