Expoziția de grafică și pictură Árkossy István

7 - 31 martie 2013

Vernisaj: joi 16 aprilie 2013, ora 18

Născut la Cluj în anul 1934 Árkossy István a studiat pictura şi grafica la Institutul de arte plastice „Ion Andreescu” (promoţia 1966), avându-i profesori pe Feszt Lászlo, Andrásy Zoltán, Petru Feier şi Cseh Gustav. A fost timp de 20 de ani grafician al revistei literar-artistice UTUNK şi colaborator al editurilor şi publicaţiilor Kriterion, Dacia, Tribuna, Napsugár. A avut peste 30 expoziţii personale; a participat la peste 100 expoziţii colective din care 20 la prestigioase bienale şi trienale internaţionale de grafică.

Din anul 1987 trăieşte la Budapesta.

Este membru al Uniunii Artistilor Plastici din Ungaria, al Asociaţiei Graficienilor, a Societăţii Pictorilor şi a Uniunii Scriitorilor din Ungaria.

Expoziţia care se va deschide la Muzeul de Artă Cluj-Napoca prezintă lucrări de grafică şi de pictură realizate de artist în perioada 1975 -2012, o parte provenind şi din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca.

Despre propria creaţie artistul mărturiseşte: „în lumea de azi atât de mult dezordonată, ordinea vizuală a devenit o necesitate inevitabilă pentru mine, unde totdeauna linia este aceea, care dictează faţă de culoare. „Timpul”, în mod vizibil (ceas, cronometru, clepsidra), sau invizibil (prin simboluri şi paralele) apare des pe suprafeţele compoziţionale.”