“Spaţiul meu  – Locul meu” 2009-2018. Fotografie

Vernisaj: marți, 22 mai 2018, ora 17

22-24 mai 2018

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, găzduiește, în perioada 22 mai - 24 mai 2018, expoziţia de fotografie “Spaţiul meu  – Locul meu” a artistului israelian Ruth Oren, împreună cu lucrări realizate în cadrul unui proiect studenţesc din cadrul cursului „Fotoreportaj”, realizat în colaborare cu lect. dr. Rareș Beuran de la Departamentul de Jurnalism, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.

În cadrul “Zilelor Culturii Media”, ne bucurăm de rezultatele acestei colaborări.

Ruth Oren a realizat, pe parcursul mai multor ani, fotografii la Haifa și la București. Inițiate din analogii vizuale, fotografiile au ca temă momente urbane, prin care Ruth Oren încearcă să creeze un spaţiu unitar pe două coordonate: israeliană și română. Artistul s-a născut în România în anul 1949 și a emigrat în Israel în 1961. A absolvit un masterat în Media și Jurnalism şi a obținut titlul de Doctor la Universitatea din Haifa. În prezent, dr. Ruth Oren este conferențiar la Universitatea din Haifa, fiind cunoscută pentru activitatea artistică şi academică în domeniul  fotografiei și al comunicării vizuale.

“După mulţi ani de îndepărtare, am învăţat să cunosc Bucureştiul …   În anul 2009, anul primei mele vizite la București, după mulți ani de îndepărtare, am început să caut urmele copilăriei, am cules şi am pus laolată fragmente din memoria mea. Casa unde m-am născut, drumul spre grădinița de copii, spre şcoală, spre casa bunicii, nimic nu mai este la fel ca în copilărie!  .. Oraşul mi-a oferit prilejul să folosesc cu precizie limbajul vizual- punctele de observare, mişcarea, compoziția, jocul de lumini şi umbre, efectele culorii - pentru a surprinde detalii din cotidian. În “ Fotografia de Stradă” am folosit  elemente  cunoscute,  ale  sintaxului fotografic  internațional.  Aparatul meu fotografic  reacţionează   la Bucureşti  în ritmul bulevardelor, la colţ de stradă, în faţa unor clădiri şi intrări, în faţa unor vitrine şi pieţe. Zidurile însemnate cu grafitti expresiv, panourile cu reclame care îmi stârnesc un zâmbet, sunt imagini prin care se întrezăresc frustrările şi speranţele unei societăţi post-comuniste. Mai rețin atenția aparatului şi spațiile verzi , in diverse anotimpuri. “

***

În proiectul studenţesc, inițiat de lect.univ. Rareș Beuran și prof. dr. Ruth Oren, din cadrul Cursului de Fotoreportaj de la Departamentul de Jurnalism, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, studenții au fost ghidați în timpul cursurilor practice și teoretice de fotografie să transforme spațiul orașului dintr-o noțiune neutră într-un loc personal. De asemenea, studenții au fost încurajați să privească un oraș din mai multe perspective: istorie și cunoaștere, viață cotidiană, localnici, interacțiune socială, investiții și înflorire economică, probleme ecologice, rolul turismului, estetica peisajului și loc de contemplare.

Vernisajul va avea loc marți, 20 mai 2018, ora 17, în sălile de expoziţii ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 30, în prezenţa profesorilor Rareș Beuran și Ruth Oren. Vor lua cuvântul: prof.univ.dr. Elena Abrudan (Departamentul de Jurnalism UBB); Ovidiu Cîmpean (Director de Comunicare, Dezvoltare Locală și Management de Proiecte) și lect. univ. dr. Mira Marincaş (Universitatea Sapientia, Cluj-Napoca).

Imagini surprinse la vernisajul expoziției de fotografie „Spațiul meu-Locul meu”. Evenimentul a avut loc la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în data de 22 mai 2018, de la ora 17:00, în prezența profesorilor Rareș Beuran și Ruth Oren. Au luat cuvântul: prof. univ.dr. Elena Abrudan (Departamentul de Jurnalism UBB); Ovidiu Cîmpean (Director de Comunicare, Dezvoltare Locală și Management de Proiecte); lect. univ. dr. Mira Marincaş (Universitatea Sapientia, Cluj-Napoca) și dr. Florin Gherasim (muzeograf).