Cluj-Napoca. Arhitectură, urbanism, spaţii verzi. Perioada interbelică

Vernisaj: marţi, 23 octombrie 2018, ora 18:00

23 octombrie – 11 noiembrie 2018

Expoziţie dedicată Centenarului Marii Uniri

Manifestând un interes deosebit pentru promovarea şi diseminarea preocupărilor administraţiei locale în rândul publicului clujean, cu precădere cele care au făcut obiectul perioadei interbelice, Filiala Cluj-Napoca a Uniunii Arhitecţilor din România (UAR), Filiala Transilvania a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare N – V al Registrului Urbaniştilor din România şi Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, cu sprijinul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (MACN) – instituţie publică de cultură, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj -, organizează, în perioada 23 octombrie – 11 noiembrie 2018, expoziţia intitulată generic „Cluj-Napoca – Arhitectură, Urbanism, Spaţii verzi”.

Această expoziţie cu un pregnant caracter documentar inaugurează seria demersurilor prin care organizatorii doresc să valorifice şi alte iniţiative, respectiv, contribuţii notabile din domeniul arhitecturii şi urbanismului, întâlnite în arealul municipiului Cluj-Napoca.

Evenimentul este parte integrantă a ansamblului de manifestări culturale dedicate celebrării unui veac de modernitate a statului român.

Programul manifestării:

Vernisaj: marţi, 23 octombrie 2018, ora 18:00

Prezintă: Arh. Szabolcs István Guttman; Prof. univ. dr. Nicolae Sabău

Masă rotundă: marţi, 23 octombrie 2018, ora 19:00

Prezintă: Arh. Vasile Mitrea; Arh. Cristian Rusu; Arh. Vlad Sebastian Rusu

Moderator: Arh. Szabolcs István Guttmann

Fotografii surprinse la vernisajul expoziției „Cluj-Napoca. Arhitectură, urbanism, spații verzi – perioada interbelică”, eveniment care a avut loc în sălile de expoziții temporare de la etajul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în data de 23 octombrie 2018. Expoziția prezintă proiecte de arhitectură și de urbanism din Cluj concepute în perioada interbelică. Aceasta este rodul colaborării dintre Uniunea Arhitecților din România (UAR), Filiala Transilvania a Ordinului Arhitecților din România (OAR), Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare N-V al Registrului Urbaniștilor din România și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Cu această ocazie au luat cuvântul: arh. Vasile Mitrea, membru al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice; arh. Gheorghe Elkan, reprezentatul teritorial al Registrului Urbaniștilor; arh. Daniela Maier, președinte OAR – Filiala Transilvania; prof. dr. arh. Adriana Matei, fostul decan al Facultății de Arhitectură și Urbanism (FAU) din Cluj-Napoca; arh. Guttmann Szabolcs, fostul președinte OAR – Filiala Transilvania; arh. Vlad Sebastian Rusu și arh. Cristian Rus, doctorand FAU. Oficiile de gazdă au fost făcute de Alexandra Sârbu, muzeograf. Vernisajul a fost urmat de o dezbatere în cadrul unei mese rotunde, moderată de arh. Guttmann Szabolcs.

Expoziția se poate vizita până în data de 11 noiembrie 2018, inclusiv.