Fabian Arpad. Desen

Vernisaj: 19 noiembrie 2019, ora 18:00

19 – 30 noiembrie 2019

Muzeul de Artă Cluj, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Fundația Albert Pike, vă invită marți, 19 noiembrie 2019, de la ora 18:00, la vernisajul expoziției  ”Desen” cu lucrări semnate de Fabian Arpad.

Absolvent al Academiei Naționale de Artă din București, Fabian Arpad este exponentul unei serii de generații de tineri artiști îndrumați de Maestrul Vasile Grigore, o figură importantă a perioadei  modernismului românesc, la rândul său produsul unei școli influențate de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Samuel Mutzner și Ion Marșic. Apropierea lui Vasile Grigore de Alexandru Ciucurencu adaugă greutate mentoratului său, extinzând acest univers la nume precum George Demetrescu Mirea și Camil Ressu.  Această filiatură este definitorie pentru creația lui Fabian Arpad, un artist excentric pentru generația sa, care alege să-și conserve expresia într-o tradiție azi uitată.

Refuzul categoric al abandonării frumosului și prețiozității, asociate unei riguroase și temeinice construcții, devin astfel  elementele fundamentale care metamorfozează devenirea lui Fabian Arpad, înfățișându-l prezentului ca pe un artist rar, înrobit în alchimia frumosului de școală veche, o rețetă atemporală, validă și valoroasă oricând.

 Expoziția rămâne deschisă până în data de 30 noiembrie 2019, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00.

 

 

Imagini de la vernisajul expoziţiei personale a artistului Fabian Arpad. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Fundaţia „Albert Pike”, a avut loc la sediul muzeului, în data de 19 noiembrie 2019, cu începere de la ora 18:00, în prezenţa artistului expozant și a celor doi curatori ai expoziţiei, Sabin Mircea Rus și Feleki István, alături de care s-a aflat și ceramistul Gavril Zmicală, director al Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea”.

 

Expoziţia rămâne deschisă publicului spre vizitare până în data de 30 noiembrie 2019, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.