Aron Demetz. Costume vii/ Living Costumes

Vernisaj: vineri, 4 octombrie 2019, ora 18

4 octombrie - 3 noiembrie 2019

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează, în perioada 4 octombrie – 3 noiembrie 2019, expoziţia „Costume vii/ Living Costumes” a artistului Aron Demetz.

Vernisajul va avea loc vineri, 4 octombrie 2019, ora 18, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, Piaţa Unirii nr. 30), în prezenţa artistului Aron Demetz.

Una dintre trăsăturile definitorii pentru lucrările sculptorului Aron Demetz este redescoperirea legăturilor dintre valorile culturii clasice şi valorile culturii contemporane. Demersul său artistic vizează atât expresivitatea specifică a materialelor utilizate, cât şi semnificaţiile simbolice ale figurilor sculpturale realizate. Fie că vorbim despre lucrări realizate în bronz, lemn, ghips sau, uneori, chiar în lut, se poate observa o complementaritate desăvârşită între proprietăţile specifice ale materialului şi semnificaţia iconografică a subiectului plastic abordat. O trăsătură particulară a creaţiei artistului este caracterul său relaţional, care este un element chemat să dinamizeze disciplina clasică, dobândită cu minuţiozitate în numeroşi ani de studiu. Referitor la acest caracter relaţional, observăm că Aron Demetz a realizat adesea expoziţii în care a asociat lucrările sale cu lucrări consacrate, provenind din colecţiile muzeelor în care a expus, vizând un subtil proces de resemnificare. Una dintre ideile originale ale lui Aron Demetz este aceea a coexistenţei sau, uneori, a simbiozei dintre diferite regnuri.

Avându-l în calitate de curator pe Dr. Dan Breaz, expoziţia „Costume vii” surprinde, prin conceptul curatorial, contopirea atributelor corporalităţii umane cu atribute specifice altor forme de viaţă, cum este, spre exemplu, aceea a regnului vegetal. Scopul expresiv al acestor hibridizări este sublinierea permanenţei principiului vital, care apelează mereu la noi forme de regenerare. Expoziţia „Costume vii” face recurs la metafora vestimentară, pentru a pune în valoare metamorfoza, considerată ca una dintre condiţiile esenţiale ale perpetuării vieţii.  Schimbarea permanentă a înfăţişării umane, odată cu trecerea prin diferite vârste mentale sau fizice este chiar una dintre condiţiile supravieţuirii. Prin urmare, „îmbrăcarea” succesivă a unor noi aparenţe de către lucrările de sculptură, oferă spre contemplare un univers insolit de semne vizuale, care comentează cu privire la caracterului său adaptativ al fiinţei umane.

Printr-o atentă selecţie curatorială, expoziţia sintetizează activitatea artistului din ultimii zece ani, punând în evidenţă o creaţie deja matură, care urmăreşte o continuă perfecţionare a mijloace de expresie.

Aron Demetz s-a născut în anul 1972 în Italia. Între anii 1986 şi 1993 a studiat la Istituto d’arte di Selva Gardena. În intervalul 1997-1998 a urmat Akademie der Bildende Künste in Nürenberg. A fost profesor de Sculptură la Accademia delle Belle Arti di Carrara. Actualmente trăieşte şi lucrează în Selva Gardena.

Expoziția rămâne deschisă publicului spre vizitare până în data de 3 noiembrie 2019, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.

 

 

Imagini de la deschiderea oficială a expoziției de sculptură a artistului Aron Demetz, reunită sub titlul „Costume vii/ Living Costumes”. Evenimentul a avut loc la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în data de 4 octombrie 2019, cu începere de la ora 18:00, în prezența artistului, a președintelui Senatului Universității de Arte și Design, prof. univ. dr. Ioan Sbârciu și a curatorului expoziției, dr. Dan Breaz.