Recital cameral „Traverseé du Fantasme”

20 octombrie 2019, ora 19:00

sala Tonitza

Imagini de la recitalul cameral intitulat „Traverseé du Fantasme”, în interpretarea muzicienilor Matei Ioachimescu (flaut) și Mara Dobrescu (pian). Evenimentul a avut loc la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în data de 20 octombrie 2019, cu începere de la ora 19:00, el făcând parte din programul celei de-a 53-a ediții a „Toamnei Muzicale Clujene”.

Cunoscut publicului datorită unor proiecte camerale de succes precum „La Vida Loca” sau „Romanian Rhapsody”, flautistul Matei Ioachimescu a revenit în România pentru trei concerte extraordinare, la Cluj-Napoca, Bistrița și București, în compania renumitei pianiste Mara Dobrescu. Sub titlul “Traversée du Fantasme“, cei doi artiști au creat de această dată o lume fantastică, cu peisaje nocturne, cu legende și personaje mitice, cu dansuri vechi și noi, sau cântece despre timpuri demult apuse. Totodată, programul „Traversée du Fantasme” a conectat  audiența la experiențe sonore noi, două lucrări în primă audiție de Sabina Ulubeanu și Alexandru Murariu fiind dedicate acestor concerte-eveniment.

„Toamna Muzicală Clujeană” este cel mai important festival internaţional de muzică clasică din România, după festivalul internaţional bianual „George Enescu”. Prima ediţie a festivalului a avut loc în 1965 şi, cu o mică excepţie (un an de întrerupere), festivalul şi-a păstrat ritmicitatea anuală de-a lungul întregii sale istorii. Pentru mai multe detalii referitoare la ediția din acest an, vă rugăm să accesați următorul link: https://filarmonicatransilvania.ro/tmc/