În anul Centenarului Marii Uniri, Echinoxul împlineşte o jumătate de secol de existenţă.

De Ziua Internaţională a Poeziei, Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România vă invită la un eveniment special:

Echinoxişti la echinocţiu

Recital de poezie şi evocări cu:

Ion Pop, Ion Vartic, Horia Bădescu, Mariana Bojan, Ştefan Borbély, François Bréda, Ruxandra Cesereanu, Aurel Codoban, Ion Cristofor, Ştefan Damian, Dinu Flămând, Adrian Grănescu, Anca Haţiegan, Ştefan Melancu, Virgil Mihaiu, Gavril Moldovan, Ioan Moldovan, Rareş Moldovan, Ion Mureşan, Vasile Muscă, Mircea Muthu, Adrian Papahagi, Ovidiu Pecican, Flore Pop, Adrian Popescu, Ilie Rad, Andrei Simuţ, Ion Urcan şi Remus „Mongolu” Pop.

Moderatoare: Irina Petraş

Petru Poantă: „Anul 1968 este, pentru mine, în primul rând un loc, într-un timp suspendat; un fel de insulă mitică, unde erau posibile evenimente fondatoare şi iniţiatice. În acest adăpost miraculos s-a născut Echinoxul, ca o epifanie secularizată. Noi, primii echinoxişti, i-am trăit naşterea cu intensitatea unei revelaţii, într-un univers complet ritualizat, nefisurat de îndoieli şi scepticisme. Existenţei însăşi i se substituia imaginea ei metaforică şi estetizată. Spaţiul acesta, devenit, pentru un moment, centrul lumii, mi-a marcat definitiv memoria afectivă şi culturală”.

Laurenţiu Ulici: „Echinoxul a impus în peisajul promoţiei 70 un climat intelectual şi moral pe care întreaga promoţie şi l-a asumat. Un climat axat pe cultul valorii, impregnat de cultură artistică şi de imperativul estetic. În plus, un climat persistent şi autogenerator”.

Ion Pop: „Sentimentul iniţial de solidaritate intelectuală şi afectivă a rămas foarte viu pentru majoritatea echinoxiştilor, care au lansat şi acest adjectiv intrat de-acum în istoria literaturii române. Căci mulţi dintre scriitorii, criticii, universitarii de acum sunt de mult repere valorice semnificative în spaţiul nostru cultural, alţii s-au ilustrat şi în patrii adoptive ca Germania sau Ungaria, şi continuă să lucreze cu o încredere încă mare în valorile culturii umaniste atât de dispreţuite şi de marginalizate în zilele noastre”.

Adrian Popescu: „Echinox n-a fost o anticameră, ci chiar salonul literar al generaţiei '70… Echinoxul a fost hotărâtoarea experienţă spirituală a tânărului ce eram, o şcoală a prieteniei exigente”.

Dinu Flămând: „La Echinox, marele spirit creator şi director a fost setea noastră de cultură.”

Aurel Şorobetea: „La început, a fost cenaclul, întâlnirile-i vesperale. Auia pe coridoarele filologiei ecoul difuz al unui zumzet, îndreptând fără greş spre sala de «solemnităţi». Era ca un freamăt din ajun de roire sau, poate, de roi stârnit în zbor, ce, înainte de a se prinde, inspecta ici şi colo: a coborât în cramă, sub pământ, a traversat nerăbdător pe la cămine, cluburi şi gazde studenţeşti – nu prea mult nicăieri. Se anunţa de acum şi revista, o certitudine, o primă recoltă”.

Alexandru Vlad: „Echinoxul era o şcoală pentru toţi. Mai ales pentru critici şi, culmea, pentru poeţi… Echinoxul mi-a dat şi o familie, prima familie literară din care am făcut parte.”

Al. Cistelecan: „Emulaţia de acolo [de la Echinox] a fost decisivă, ca şi fondul de prietenie al acestei emulaţii”.

Ioan Groşan: „Eu m-am format la şcoala exegetică a Echinox-ului clujean, sub oblăduirea acelui formidabil triumvirat Ion Pop-Marian Papahagi-Ion Vartic, aşa că sângele critic, atâta cât îl am, apă nu se face.”

Irina Petraş: „În Teoria literaturii. Dicţionar-antologie, reţineam Echinoxul ca «grupare literară clujeană constituită în jurul revistei studenţeşti Echinox, apărută în decembrie 1968». După înşirarea numelor fondatorilor (am fost mereu alături de echinoxişti încă de la început fără a mă înscrie vreodată «oficial» în grupare), mai adăugam: «Un anume spirit echinoxist se perpetuează la promoţii succesive de studenţi până astăzi»”.