Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează în perioada 6 septembrie – 24 septembrie 2017, expoziţia artistei Mirela Ungureanu.

Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 6 septembrie 2017, ora 18, în sălile de expoziţii ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 30, în prezenţa managerului Muzeului de Artă, dr. Lucian Nastasă Kovács, a pictoriței Mirela Ungureanu şi a comisarului expoziţiei, dr. Ioana Filipescu.

„Ceea ce dă, dincolo de titlu - Après nous, le déluge? – și la un meta-nivel artistic, unitate ideatică expoziției Mirelei Ungureanu este peisajul. Pentru că estetica fundamentală pe care o etalează fie picturile, fie desenele expuse, este aceea a peisajului. Simt nevoia să accentuez până la tautologie, îndrăznind să vorbesc despre un peisaj al naturii deoarece artista îl face să fie astfel. Ea estetizează intenționat naturalul, printr-un fel de senzualitate și astfel dă o calitatea erotică peisajului. La rândul lui, erotismul este trecut în peisaj, este naturalizat prin estomparea identităților de gen ori a normativității sociale. Tocmai de aceea putem vorbi despre peisaj erotic: pentru că lucrările nu evidențiază, cum, tradițional, s-a mai făcut, excesele care transgresează genuri și interdicții. Trecând în revistă nuduri și scene intime de grup, privirea pictorului sau a graficianului le acceptă firescul oricăror practici, adică le observă numai estetic, nu normativ.

E aici o reușită în a folosi un estetism senzual de genealogie impresionistă, tocmai pentru a lăsa în suspensie tăria unor contradicții și posibilul conflict al unor contrarii. Culorile fastuos de senzuale și liniile clare anunță cumva sfârșitul, un Sfârșit, așa cum maxima frumusețe a florii precedă descompunerea ei. E ambiguitatea fundamentală a frumuseții – pe de o parte, grație ei, Dumnezeu ezită să termine cu lumea, dar totuși, „vremurile sunt aproape”. E ca și cum peisajul intimității umane e pe cale să transgreseze o limită iar natura în ipostaza peisajului asistă oarecum participativ, prin senzualitate, parcă pregătită să cedeze transgresării.

Dar în aceste condiții interogația rămâne deschisă. Detașarea estetică a Mirelei Ungureanu ne permite să  interogăm și să ne interogăm cu detașare, dar nu cu nepăsare. Peisajul este o meta-alegorie  pentru a permite să fie chestionați sub aceiași perspectivă atât omul, cât și natura. Cedând excesivei individualizări erotice omul pare a ieși din social și a intra în natură, în vreme ce natura așteaptă încremenită estetic distrugerea ei dinspre societate. Doar pisicile și câinii dinspre natură, animăluțele noastre dragi, și casele ca și construcții umane dinspre societate, fac un vag serviciu de mediere între prezența naturii în om și a omului în natură, ca o invocare subtilă a grijii față de sine și față de natură”. (Aurel Codoban)