”Ruins of Self”. Manuela Ghenghea

 Vernisaj: joi, 20 octombrie 2016, ora 18:00

 

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, vă invită joi, 20 octombrie 2016, cu începere de la ora 18.00, la vernisajul expoziției ”Ruins of Self” a tinerei artiste Manuela Ghenghea, eveniment organizat de Galeria Șoimii Patriei.

Acest proiect cultural urmează aceeași linie expozițională specifică Galeriei Șoimii Patriei, aceea de a promova tineri artiști aflați la primul proiect expozițional. ”Ruins of Self” este un proiect ce propune abordarea identității și a Sinelui dintr-o perspectivă introspectivă și autoreflexivă, problematizând în același timp discrepanțele dintre fața noastră (autentică) și fața pe care o arătăm celorlalți. Reverberarea vizuală a acestei căutări este una în același timp poetică, dar și explicită în sens simbolic: nudurile ce devin parte integrantă a ruinei (prin camuflaj sau complementaritate) sunt fațetele vulnerabile, autentice, neprotejate ale Sinelui, față în față cu Ruina, cu trecutul formator, cu experiențele modelatoare și demolatoare. În ceea ce privește datele biografice ale artistei, Manuela Ghenghea este masterandă  a Universității de Artă și Design Cluj, în cadrul secției Foto-Video-Procesare Computerizată a Imaginii, obținând licența în cadrul aceleiași secții în 2015.

 Prin intermediul acestei expoziții, tânăra artistă propune un parcurs al introspecției, uneori amar și incomod, însă necesar pentru devenire, într-o formulă vizuală poetică și spectaculoasă.